Nu pleca la drum cu stomacul plin

Fiindcă am fost plecat în Grecia, mi-am luat răspunderea să vă povestesc cât de cât care e viaţa pe acolo şi ce am cam făcut eu. Ei bine, vă povestesc aşa cu lux de amănunte ce frumos a fost acolo. Am plecat spre greci în jur de ora 20:00 cam aşa în coloană (formată dintr-un autocar şi un microbuz). În faţa microbuzului unde eram eu se afla acel autocar plin de dansatori care mergeau tot într-acolo, defapt erau colegi de-ai mei de la cluburi de gen Bucureşti sau chiar Brăila. Toţi se instalaseră bine, numai eu aveam ceva, bine că până să ajung în Grecia, am dat de 4 ori tot ce aveam în mine, nu mi-a plăcut, dar m-am calmat după aceea.

Eu de obicei nu am rău de drum, chiar deloc, asta a fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta şi jur să nu mai mănânc sarmale sau ceva greu de digerat înainte de un drum lung, fiindcă pică urât. Am făcut cred că 1000 de opriri până la vama dintre bulgari şi greci, iar asta nu din cauza mea, aşa au simţit cei din autocar că trebuie făcut, până la urmă 18 ore de drum cu maşina, e plăcut nu ?

telefoane publice
Ce vreau să mai spun aşa pentru episodul ăsta, este că bulgarii au drumuri de 10.000 de ori mai proaste decât ale noastre. A trebuit să facem un ocol de 200 de km, fiindcă drumul printre munţi era impracticabil, aşa am avut ocazia să văd şi Sofia, care aşa de la mare distanţă, pare un oraş aglomerat şi ceva gen Bucureşti, dar fiindcă naţia e aşa cum e, îi pot spune că e jegos (fiindcă aşa vreau eu să-i spun). Oricum, când a fost de dus, mă simţeam aşa de “bine” încât numai de uitat pe geam îmi ardea ; era noapte nu vedea-i nimic, aşa că tot degeaba. La întoarcere am văzut şi eu lumea, fiindcă mă simţeam fresh şi era lumina afară. Ca să termin cu drumurile de la bulgari, sunt îndrăzneţe ele aşa în general, dar fooarte proaste. Bineînţeles că la vama dintre noi şi bulgari nu a fost nicio problemă, defapt la niciuna dintre vămi nu a fost, la noi chiar s-a terminat extrem de rapid.

Mai multe ceva mai incolo…