Zambeste, aparatul te iubeste

mereu vesel

Prin clasa a 10-a parca imi marturisea un coleg foarte bun ca sunt ok, doar ca uneori sunt prea vesela. Whatt?? Eu vesela?  M-am mirat foarte tare pentru ca de obicei lumea ma intreaba de ce sunt suparata. Adica am o asa fizionomie a fetei ca mai tot timpul par suparata.

Cand traiam in perioada generatiei hi5 multa lumea imi spunea sa mai zambesc in poze. Acum, cand fac parte din generatia facebook, lumea repeta acele cuvinte. Prea putine sunt pozele in care rad, sau macar schitez vreun zambet.

Explicatii ar fi multe, dar cea mai logica este ca nu rad daca nu am motiv. Pentru ce sa ma halizesc ca o tampita daca nu am motiv? Ca ai scos un telefon si vrei sa-mi faci poza? So what? Am si eu deala si face si poze.

Probabil ca eu sunt mult prea seaca pentru lumea asta plina de floricele si gem de caise.

Bineinteles, exceptand vorbele la fel de seci ca si mine spuse mai sus, am si eu momentele mele de halizeaza. Nu o data am ras pana la sughit sau pana la lacrimi. Lacrimi de fericire. Nu o data am pus capul in poala si am ras minute in sir, dar asta datorita unei glume bune, a unui gest mai amuzant din punctul meu de vedere sau orice altceva ce provoaca rasul. Aici nu includem aratarea unui deget.

Am facut de curand o sedinta foto si in spatele fotografului era o domnisoara care avea rolul de a ma face sa zambesc. Dumnezeule, ce fata. Singurul lucru pe care vroiam sa il spun era sa plece din camera aia. Am reusit sa zambesc cat de cat iar cei care au vazut pozele au tras o concluzie simpla , dar asteptata: imi sta mai bine cand zambesc in poze!

Asa sa fie.

error: Content is protected !!