Cu handsFree sau mai bine nu?

Încă de când mi-am achiziționat primul telefon la care am primit și handsfree le-am privit cu oarecare suspiciune și am știut cumva că n-o să le folosesc vreodată. Adică să pun căștile în ureche și să vorbesc cu telefonul în buzunar? Really? Aș face asta? Nu, mulțumesc. Chiar deloc. Dar să vă povestesc întâmplarea de mai devreme, ca să va faceți așa o idee de ce nu agreez eu vorbitul la telefon prin hands-free. Azi după ce am terminat programul de lucru, adică undeva pe la ora 18, deci seara, stăteam în stație și așteptam cuminte autobuzul. Stația de unde iau eu autobuzul e undeva la ieșirea din oraș, lângă Hipodrom, iar la dupa ora 16:00-17:00 e tot mai puțin populată. Cum stăteam eu așa și mă gândeam la lucruri mărunte, aud dintr-odată o voce furioasă care venea spre mine strigând:

-Tu m-auzi ce zic? Sau vorbesc singură ca proasta?!

Am ridicat privirea din pământ, m-am dat puțin la o parte, drept să zic m-am și speriat, nu știam cine și mai ales de ce ar țipa în halul ăsta la mine. Posesoarea vocii iritant de nervoase s-a așezat la câțiva metri de mine. Și tot îi dădea înainte cu cearta. Dau să mă uit mai atent, să văd și eu, vorba aia, o fi nebună, o fi pățit ceva, vine careva după ea, să-mi dau seama ce se întâmplă mai exact. Să mă apropii nu-mi venea, nu puteam risca o apropiere mai mare cu cineva atât de scos din balamale normalului. Așa că, cu ochii împăienjeniți după o zi petrecută în fața monitorului, mi-am focusat privirea pe fața ei. Ea îi dădea înainte cu reproșuri, insulte și alte vorbe frumoase. Când mă uit mai atent, de undeva de sub căciula de Anna Lesko, ieșeau două fire de căști. JackPot! Mister rezolvat. Domnișoara noastră cea pătrunsă de cei mai aprigi fiori ai furiei, se dezlănțuia în toată splendoarea, certându-se de mama focului cu cineva la …telefon.

Am respirat ușurată că era vorba doar de o discuție prin telefon și nu de un acces de nebunie temporară. Și credeți-mă nu e singura persoană căreia i-am aruncat priviri curioase în timp ce vorbea la căști. Pe mine dacă mă sună cineva și ascult muzică, scot repede căștile și apoi răspund. Nu aș putea vorbi așa lejer știind că nu am telefonul la ureche. Mai ales în autobuz, în stații și, în speță, în spații populate. Mi s-ar părea că toată lumea se uită ciudat la mine și îmi ascultă conversația ca și cum m-aș adresa lor și nu interlocutorului.

Știu că la volan sunt permise, dar dacă ar fi după mine aș interzice cu vehemență folosirea telefonului mobil atât timp cât conduci. Nici să vorbești pe modul ‘mâini libere’, nici să trimiți mesaje și nici să dai like-uri pe Facebook. Pentru că sinceră să fiu nu văd cum te-ar putea distrage mai mult faptul că ții telefonul la ureche și nu pe bord sau faptul că nu vorbești însă te rupi în mesaje scrise.Dar asta e altă poveste. Cineva mi-a zis mai demult că hands-free-urile îl ajută atunci când face jogging și îl sună cineva. Continuă să alerge în timp ce vorbește la telefon. Nu-și strică nici ritmul și poate purta și o conversație. Dacă mă întrebați pe mine e …puțin cam mult. Eu dacă alerg, în oricare ritm de alergare aș intra, după câteva minute îmi canalizez toată energia pe respirat corect. Dacă aș răspunde la telefon, fie și prin hands-free, în mai puțin de un minut aș fi extrem de obosită și aș fi nevoită să întrerup runda. Nu zic, poate asta mi se aplică mie, căci încă nu am suficient de mult antrenament, dar parcă totuși…ori alergăm, ori ne conversăm.

error: Content is protected !!