Deși titlul vă duce cu gândul la el, articolul asta nu este despre romanul cu același nume al lui Thomas Hardy. Îmi amintesc când eram copil că singura bucurie pe care mi-o aducea televizorul: se întâmpla pe la ora 20:00 când începeau desenele animate. (sau să fi fost 19:00…nici nu mai știu, atât de mult timp a trecut de atunci…si să-mi mai zică cineva că nu tre` să ne simțim bătrâni, dar trecem peste caci asta este dintr-o altă poveste); ca mai apoi să urmeze știrile, moment în care volumul televizorului creștea sistematic. Țin minte că mereu îi întrebăm pe ai mei de ce se uită la știri. Răspunsul era de fiecare data unul evaziv, ba ca să vadă ce se mai întâmplă în țară și-n lume, ba că altceva nu aveau de făcut, că deh, chiar și la țară la ora 20:00 nu mai e nimic de făcut. Percepția mea despre știri nu s-a modificat de atunci prea mult.
Cred că n-am mai deschis televizorul de ani buni. Înainte făceam asta doar când RDS-ul se juca cu nervii mei și când îmi era lumea mai dragă se ducea conexiune la internet și, mai mult de nevoie decât de voie, aprindeam televizorul. Timpul a trecut, de la RDS am trecut la Romtelecom, și fiindcă niciun serviciu nu vine fără năbădăi, nici Romtelecomul nu e vreun sfânt în domeniu asa ca inca se întâmplă să pice net-ul, dar de data asta “ia cu el si televizorul” (trebuie să iubești televiziunea digitală) așa că, pentru astfel de momente am pregatita o colecție frumușică de filme originale pe DVD.
Ce vreau să zic e că habar nu am ce se întâmplă la televizor, nu am văzut nici măcar o ediție din emisiunea “Vocea României” și nici nu știu ce mai mănâncă la micul dejun Adelina Pestrițu și cât de mult îi mai place shaorma Biancăi Drăgușanu. (exemplele sunt pur aleatorii, I`m not implying anything). Și nu doar de televizor m-am ținut deoparte, ci și de ziare și reviste pentru femei. Da, m-am izolat de actualitate, de știri și mondenisme, de bârfe și elucubrații cu tentă politică și credeți-mă că simt tot mai mult că n-am pierdut nimic. Zău, dacă ar fi fost măcar o televiziune care să merite cu adevărat atenția mea aș fi știut până acum. Pur și simplu mă simt prea bătrână pentru a mă entuziasma când apar tot felul de emisiuni gen “Dansez pentru tine” și prea cinică pentru a mai pune botu` la înjurăturile pe care le aduc moderatorii talk-show-urilor guvernanților și președintelui. Așadar nu mai sunt demult la curent cu noutățile din politică dar nu cred că s-a îmbunătățit în vreun fel ceva, așa că, dacă nu mă mai uit la știri măcar nu mă mai enervez.
Prin vară am auzit o discuție în autobuz cum că Udrea a purtat o rochie de 20.000 de euro. Noh, și asta trebuia să ne ajute pe noi…cum? Da, vă dați seama că pe sarmanu` om de rând care abia își permite o bucată de pâine pe masă îl încălzește tare știrea asta, fix de aia nu mai putea el dormi liniștit, anume că nu știa cât o fi dat Elena Udrea pe rochia ei. Mă rog, dăm vina pe popor că e interesat doar de mondenități și de stiri frivole cu iz de dramatism exagerat, dar să nu uităm că asta i-a fost servit cu vârf și-ndesat și știți și voi căci ca orice lucru administrat sistematic…provoacă in final dependentă. Așa ca să lămurim pe asta cu “dacă asta vrea poporul, asta-i dăm“. Nu e chiar așa, istoria ne-a învățat că poporul poate fi educat, doar că noi ducem lipsă de dascăli și modele adevărate…asta e din pacate tristul adevăr. Nu mai avem de la cine învăța altceva decât lucrurile cu care am tot fost intoxicați.
Dacă regret că nu mă uit la televizor. Nu, deloc chiar. Uneori mă întreb de ce naiba mai plătim Romtelecomului serviciul căci oricum nu ne folosim de el. Dar cred că e așa, să știi că-l ai acolo și că dacă vrei să vizionezi ceva s-o poți face. E ca și cum tu nu îți dorești să ai vreodată copii, iar din întâmplare afli că oricum nu puteai avea. Te întristezi pentru că deși nu îți doreai să fii părinte era linistitor să știi că ai și opțiunea asta și dacă ai vream, ai putea să o iei în calcul.
