Zilele trecute discutam cu o amică despre faptul că iubitul ei cu care este împreună de câteva luni bune nu se mai comportă cu ea că la început. Deprimată, îngrijorată că făt-frumosul nu numai că acum era mai urât dar își uitase între timp și manierele scoase la înaintare la începutul întâlnirilor undeva acasă. Sau le pierduse pe drum. Sau le-a închisese undeva cu cheia. Și cheia a înghițit-o între timp. *Gulp*. The point is… Lucrurile nu mai erau că la început. Și asta nu după foarte mult timp. Să vă explic așa pe scurt diferența dintre la început și în prezent ca să înțelegeți despre ce fel de diferențe vorbesc eu aici. Că mie una îmi place ca lucrurile să fie clare, iar experesia asta cu “nu mai e ca la început” m-a călcat pe coadă sinapselor de când am auzit-o prima oară. Și cum adolescentă fiind eram curioasă ce însemna că nu mai e cum era, primeam doar răspunsuri evazive și neconcludente și rămâneam mereu cu aceeași mare și lată dilemă: ce anume nu mai e că la început că n-am înțeles nimic?!
De asta zic, să lămurim lucrul ăsta. Bun. La început băiatul era iubitul perfect: telefoane, sms-uri de amor, ieșiri în oraș, cadouri drăguțe, vorbe frumoase, știți voi dragi cititori bărbați ai blogului (știu eu că sunteți câțiva, deci nu-mi dărâmați certitudinea) mai bine despre ce vorbesc. Adică omul avea vrăjeală bună. Și nu vă închipuiți că a pălit galantul din personalitatea masculului după prima partidă de amor cum recunoașteți că v-ați imaginat. Nu. El a rămas constant în acțiuni, că un Făt Frumos care încă se mai luptă cu zmeii și după ce a regulat-o pe Cosânzeana nu doar o dată ci de nenumărate ori. Dar iarăși divagam.
Iar acum, la câteva luni de la dulcegareli și iubareli, cavalerul nostru a rămas și fără armură și fără cal. Adică și-a cam dat arama pe față în cel mai suspicios mod posibil. Dacă înainte o copleșea pe domnișoară cu mesaje, telefoane, atenții, cuvinte dulci și ce mai vreți voi, acum face, conform proverbului, pe mortul în păpușoi. Sau pe măgarul în ceață. Oarecum încearcă să dea bir cu fugiții fără nicio explicație concretă, plauzibilă demnă de un bărbat de 25 de ani, că nu vorbim de puștani să ne-ntelegem. E cunoscut faptul că unii bărbați își ascund lașitatea în teoria imaturității lor în relații, ceea ce e complet greșit. Un bărbat poate fi la fel de matur într-o relație ca și-o femeie. Dacă amândoi sunt serioși nu contează vârsta. Dar asta e altă mâncare de pește. (Da, mă simț un izvor de clișee azi).
Și cum din când în când îmi place să fac pe psihologul de nevoie și pe prietena de voie, am întrebat-o pe amica mea care a fost ultimul eveniment la care au fost împreună înainte de marea schismă (dintre el și cavaler, căci acum a plecat cavalerul și a rămas…nu găsesc rimă, dar știți voi la ce mă refer). Și scotocind prin amintirile de acum câteva săptămâni și-a adus aminte că au ieșit cu prietenii lui cu care a avut un schimb de replici și de priviri mai tăioase. S-au cam împuns așadar că niște tăurași pe islaz. Și de atunci și schimbarea lui treptată.
Mistery Solved! Non-cavalerul nostru e acel personaj influențabil de anturajul său. Știu, că există principiul asta printre bărbați cum că “bros before hoes” dar, zic eu, asta ar trebui să se aplice când tipa îl pune să aleagă între ea și prietenii lui sau în cel mai urât caz când hoe nu e cu sens figurat. Ideea e că dacă prietenii lui n-o plac, el gata, ar trebui să le cânte în strună și să rupă relația cu ea sau s-o răcească treptat. Se mai întâmplă ca persoanele să fie incompatibile, și la urma urmei nu trebuia să iasă împreună cu ei mereu. Știu că influența prietenilor e și în cazul femeilor întalnita de cele mai multe ori sub forma: “aoleu dragă, numai p-ăla nu ți-l găseai…pămpălău, sărăntoc, țărănoi *insert atribute menite să desființeze mândria oricărui mascul*” așa că nu credeți că absolv cumva de vreo vină partea femeiască. Doar că pur și simplu s-a întâmplat ca în exemplul meu să fie un el cel influențat și nu o ea.
Întrebarea mea de 100 de puncte este:
Cât de mult ar trebui să ne lăsăm influențați de părerea prietenilor noștri? Pentru că e o questiune tricky: ori ei văd ceva ce noi nu vedem, ori pur și simplu se întâmplă să fie doar o nefericită nepotrivire de caractere.
