Review: Tenshi no Koi aka My rainy days (2009)

“Koizora” a fost filmul care mi-a deschis  în ultimele două săptămâni apetitul pentru producțiile japoneze. Așa se face că profitând de puținele zile libere pe care le-am avut, am vizionat cu drag: “I give my first love to you” ( Boku no Hatsukoi wo Kimi ni Sasagu), “Honey and Clover” , “Paradise Kiss” (adaptări japoneze ale anime-urile cu același nume), “From me to you” (Kimi ni Todoke – cu Haruma Miura în rolul principal, adică Hiro din “Koizora“) și “My rainy days” (Tenshi no Koi) – filmul despre care am să vă povestesc acum.

“My rainy days” l-am ales pur întâmplător. Știam doar din puținele review-uri pe care le citisem că este primul film regizat de Yuri Kanchiku și că surprinde aspecte sociale controversate în Japonia de astăzi: complexul Lolita și prostituția timpurie. Subiectul filmului este aparent unul banal: o adolescentă se îndrăgostește de un profesor de istorie. Doar că în “My rainy days” lucrurile nu sunt atât de simple precum mi-am imaginat. Rio Ozawa, o adolescentă de 17 ani oferă companie bărbaților în vârstă împreună cu cele trei prietene ale ei. Cum niciodată nu cunoscuse dragostea și afecțiunea sexului opus, pentru Rio această meserie e una distractivă care îi aduce adevărate foloase materiale. Până într-o zi când merge să-și ridice o serie de poze făcute împreună cu prietenele ei și în locul lor primește pozele profesorului Kouki Ozawa. Rio este atrasă încă de la început de ideea de a-l întâlni pe Kouki așa că stabilește o întâlnire într-o zi ploioasă cu profesorul pentru a remedia încurcătura, recuperându-și fiecare pozele.

Așa începe povestea de dragoste din Kouki Ozawa (32 de ani) și Rio Ozawa (17 ani). Și pentru că nu se poate că o dramă japoneză să nu ni-i prezinte măcar pe unul dintre cei doi protagoniști bolnavi, aflăm că profesorul suferă de o tumoră malignă a creierului și că nu mai are foarte mult de trăit. Și ca totul să fie și mai melodramatic, pozele pe care Kouki și le făcuse și care ajunseseră din greșeală la Rio erau pentru piatra lui funerară. Povestea prezintă într-un mod autentic personalitățile antagonice ale celor doi protagoniști și cum faptul că ajung să se cunoască printr-un joc al destinului le schimbă radical existența. Rio renunță la vechea ei “meserie” și se luptă din răsputeri să-și păstreze prietenele dragi aproape în timp ce profesorul resemnat în fața morții primește din partea vietii cel mai ironic cadou: dorința de a merge mai departe.
În primele minute am crezut că voi avea de-a face cu o poveste asemănătoare celei din “Koizora” sau din “Boku no Hatsukoi wo Kimi ni Sasagu” și aveam de gând să renunț în a-l viziona până la capăt, în definitiv era prea mult în două săptămâni un al treilea film japonez cu aceeași poveste și același final anticipat încă din primele secvențe. Dar în timp ce povestea se derula și personajele se conturau, am reușit să mă binedispun, să empatizez cu sentimentele celor doi și să îmi doresc un final pentru povestea lor. Cred că pentru mine asta e cel mai important atunci când mă uit la un film, să ajung ca pe parcurs să-mi imaginez finalul, să îmi doresc să se întâmple într-un fel. Dacă nu simt asta știu că vizionarea lui va fi un timp irosit. 

Povestea adolescentei Rio și a profesorului Kouki întărește principiul conform căruia contrariile se atrag: ea, o personalitate puternică, șarmantă, copilăroasă și el un individ resemnat, antisocial și inadaptat. Și totuși parcă amândoi așteptau pe cineva care să-i salveze, să le dea vieții lor un sens. Mi-a plăcut că Rio este prezentată inițial ca fiind prototipul antieroului: se prostituează, santaseaza colegele de clasă, manipulează, însă care ulterior se lasă transformată de prima iubire.  Kouki, la fel ca și ea, își schimbă atitudinea față de viață,  și treptat, pe măsură ce se atașează de Rio, începe să-și dorească mai mult timp…timp pe care să-l petreacă în compania ei.
“My rainy days” primește din partea mea un mare plus pentru chimia dintre personaje, pentru modul în care acestea sunt construite, pentru coloana sonoră și nu în ultimul rând pentru faptul că reușește cumva să se ridice deasupra altor producții japoneze, să iasă din tipare și să confere clasicei drame nipone o notă de originalitate și un suflu proaspăt.
La capitolul minusuri aș adăuga faptul că povestea în dorință de a se diferenția și de a stoarce cât mai multe lacrimi privitorului, tratează superficial  aspecte dure ale societății: violul, prostituția timpurie, sinuciderea, dragostea interzisă, abuzurile sexuale, aspecte pe care nu le dezvoltă, nu le explică și nu le găsește un sens. Cred că ar fi fost cu mult mai reușit filmul dacă s-ar fi tăiat de pe listă măcar o parte din acele ingrediente care încarcă inutil povestea.
All in all e un film pe care vi-l recomand cu drag și care sunt sigură că o să vă placă! Finalul nu vi-l zic, vă las pe voi să îl descoperiți…vă spun doar atât: merită!
 
Iar acum vă las în compania trailer-ului. Enjoy!
, (✿◠‿◠)
error: Content is protected !!