Dacă aș fi din nou în primul an de liceu aș face multe lucruri diferit. Și asta nu pentru că regret în vreun fel cea care am fost, ci că nu m-am bucurat mai mult că lucrurile au fost așa și nu altfel. Am o meteahnă a personalității pe care mă tot chinui s-o educ și din păcate până acum nu a dat deloc rezultate, aceea că întotdeauna sunt nemulțumită de ceva. Găsesc eu o chichiță, un lucru minor, de multe ori insesizabil pentru ceilalți, pe care să-l scot în evidență și care să-mi strice dispoziția. Să vă dau un exemplu concret. Zilele trecute mi-am făcut două seturi de cărți de vizită. Unul mai profi așa și celălalt mai pentru ..să zicem mai fun, mai pentru toată lumea. Design-ul este superb în ambele variante, însă cum nemulțumitul e nemulțumit până în pânzele albe m-am trezit eu că nu-mi place cartonul unui set. Ba că e prea moale, că nu-i lucios, că se îndoaie repede. Și credeți-mă că am fost personal să-l aleg. Ei bine pe loc mi s-a părut în regulă, când m-am văzut însă cu pachetul de cărți de vizită în mână s-au schimbat lucrurile. Mustăceam a neîncântare și a regret că trebuia să aleg un alt carton de zici că ar fi fost sfârșitul lumii și că eventualele eșecuri viitoare s-ar fi bazat exclusiv pe acel carton texturat și moale. Asta așa, că să vă faceți o idee la ce mă refer când zic că mi-ar fi plăcut să fiu altfel și atunci și acum.

Dacă aș fi acum din nou in clasa a IX-a și ar trebui să fac trei lucruri diferit aș alege să:

Las deoparte complexele legate de greutatea mea. Da, în generală și în liceu am fost mai chubby. Dacă până când am intrat la liceu lucrul ăsta nu mă deranja, ei bine din clasa a 9-a a început calvarul. Și am ținut-o așa, într-o văicăreală și un regret că nu încap în măsură 36 la pantaloni până pe la 21 de ani când am reușit să slăbesc într-un an 12 kg cu ajutorul unei colege de facultate care era mai obsedată ca mine să mă ajute. De atunci au trecut câțiva ani și într-adevăr nu mai am 45 de kg cât aveam atunci, ci vreo 47-48, ideea e că nu am mai pus pe mine înapoi cele 12 kg. Mi-ar fi plăcut ca atunci să apreciez mai mult felul meu de a fi, să mă bucur mai mult de frumusețea vârstei adolescentine, decât să stau să-mi creez complexe legate de faptul ca blugii mei erau mărimea 40.

Nu mai chiulesc de la orele de matematică. Cine știe ce ar fi fost acum dacă învățam și eu cum se rezolvă o funcție, o ecuație liniară cu derivate parțiale și o integrală. Dar adevărul e că nu m-a atras încă din clasele primare. Nu s-a lipit de mine neam. Nici nu mi-am dat interesul, ce-i drept, dar nici n-am simțit cine știe ce chemare lăuntrică pentru a rezolvă problemele de mate. Ba când era să dăm lucrări de control și teze, făceam pe mortu` la propriu, mă apuca lesinu` instant numai când mă gândeam la nota stânjenitor de mică pe care urma să o iau.

Mă iau mai puțin în serios. Să las dramele de-o parte și să trăiesc mai intens în exterior decât în mintea mea și în poemele pe care le scriam printre suspine, influențată fiind de poeziile lui Bacovia și filosofia lui Cioran. Habar n-am de ce am fluctuat așa. Când eram copil eram un baietoi adevărat, când am mai crescut m-am transformat într-un emo kid înainte să apară și la noi trend-ul. Mereu am zis că dacă aș fi fost băiat aș fi fost un artist homosexual care ar fi scris poezii și ar fi pictat destine în culori sumbre, pe acorduri de Bach si Beethoven. Deci, mulțumesc Doamne că m-ai făcut femeie.

Despre întâlnirile mele nu am scris niciodată pe blog și asta pentru că s-au întâmplat acum 1000 de ani și pentru că de la sfârșitul liceului sunt împreună cu aceeași persoană, dar pentru că se apropie 14 februarie și pentru că întotdeauna mi-au plăcut exercițiile de memorie, am să vă povestesc despre câteva dintre date-urile  pe care le-am avut cu diferiți boyfriendji. Și cum despre Sfântul Valentin am scris și anul trecut și acum doi ani, anul ăsta o să vorbesc exclusiv despre întâlnirile pe care mi le-am dat în preajma zilei cu pricina.
Dar să le luăm în ordine și pe categorii că așa-i frumos, anume să le consemnăm pe cele mai memorabile dintre ele.

Cea mai amuzanta

Se întâmpla prin clasa a 9-a când descoperisem mIRC-ul (chat-ul pe internet, pentru cei mai proaspeți dintre voi care ați ratat perioada lui). Cum eram solo și în căutare toate discuțiile începeau cu asl pls și după câteva rânduri puteam anticipa dacă voiam sau nu vreodată să mă întâlnesc cu persoana (într-atât de profunde erau conversațiile noastre) respectivă. Și cum atunci majoritatea dintre noi ne logam de la săli de internet și trimiterea fișierelor și a fotografiilor era blocată de administratorul sălii, surpriza era și mai mare căci nu știai efectiv cu cine te întâlnești. Blind date în toată regula. Așadar după câteva zile de discuții aprinse despre viață, univers, existentă mi s-au aprins călcâiele după un flăcău cam de aceeași vârstă cu mine. Și cum ziua cea mare se apropia m-a invitat în oraș.

Ne-am dat întâlnire în față la Omnia (un fel de mini Mall al Ploieștiului). Urma să ne recunoaștem după culoarea hainelor. Eu în negru în el albastru închis. Ca de obicei, atipic unei fete care merge la întâlnire, am ajuns mai devreme cu vreo 15 minute. Nu am așteptat mai mult de 5 când lângă mine apare un tip înalt, bine făcut, păr cârlionțat, geacă albastră. Adevărat, părea la vreo 20 de ani nu la 15 cât trebuia să aibă, dar am zis că “what the hell, he looks so goddamn sexy”. M-a întrebat dacă urma să ne întâlnim și i-am răspuns uitându-mă cu ochii mari de căprioară mirată că da. Am plecat împreună spre un local din apropiere și am început să vorbim.

Mi s-a părut puțin ciudat deoarece varietatea subiectelor nu era atât de largă ca pe chat, ba dimpotrivă iubitul meu online avea în realitate greșeli în exprimare și fracturi de logică în argumente. Întâlnirea a decurs bine asta până când am ajuns a două zi la o sala de net și am aflat ceea ce probabil vă imaginați deja… făt-frumosul meu era al altcuiva. A fost o simplă coincidență de culoare a gecilor. Cel cu care urmă să mă întâlnesc nu mi-a mai vorbit niciodată. Mereu am avut curiozitatea dacă și el a ieșit la întâlnire cu fata care trebuia să îl întâlnească pe făt-frumos. Nici relația nu a durat mai mult de 2 săptămâni, căci nici atunci nu apreciam doar înfățișarea unui băiat și ci calitatea conversațiilor dintre noi. Și cum în cazul nostru era nefericit de restrânsă, flacară pasiunii s-a stins mult prea repede. Ca să vedeți că nici măcar la 15 ani hormonii nu înseamnă totul.

Cea mai dezastruoasa

Eram în ultimul an de liceu și ieșeam deja cu el de câteva săptămâni. Îl chema Adrian și era atât de înalt în comparație cu mine (cred că avea 2 metri și poate puțin peste), încât colegii mei de clasă realizaseră un desen sugestiv cu mine și cu el, desen în care el era lângă un coș de baschet (la aceeași înălțime, închipuiți-vă) și eu în aer așteptând să fiu aruncată în coș. Get it? Me the ball he the basketball player. Not cool but close enough. Și cum Sfântul Valentin se apropia pe mine mă apuca teroarea că n-am să-i găsesc un cadou perfect și pe el teama că n-o să mă surprindă așa cum îmi promisese. Ceea ce nu avea să știe e că de surprins avea să mă surprindă însă nu în cel mai romantic mod. Zilele treceau parcă mai repede și 14 februarie a venit pe nerăsuflate. Eu am sfârșit cumparandu-i un banal cadou (nu mă întrebați ce, știu doar că l-a pus undeva în torpedoul mașinii și am vaga impresie că pe acolo a zăcut mult timp).

El plănuise demult să împrumute Dacia 1300 de la tatăl său și să mă scoată într-un restaurant fancy din afara orașului. (sesizați comicul de situație: Dacie 1300-local fancy, he-he) Zis și făcut. Ora 22 și tot cam atâtea grade cu minus în față. Ajunși în câmp, la doar câțiva kilometri de localul cu pricina, se oprește motorul. Exact așa, din senin. Prrr, prrr de două trei ori și gata.
Se dă el jos din mașină, încearcă să mă liniștească suav spunându-mi că a mai pățit așa, știe el ce să-i facă, deschide ca un macho capota mașinii și se apucă să sufle în jigler, sau pe undeva pe acolo. Și suflă, și suflă vreo câteva minute și se întoarce să dea la cheie.

Pauză. Mașina tot nu voia să pornească. A mai meșterit câteva ceva pe la motor, vreo jumătate de oră însă deja frigul din mașină se întețise și nu mai era de stat. S-a dat bătut și a sunat la o firma de tractări. Am mai așteptat vreo 20 de minute până au venit să ne adune din câmp, aproape înghețați. Ajunsă în oraș am chemat un taxi și m-am dus direct acasă. Vreo săptămână de la incident nu m-a mai căutat. Probabil de rușine. După care ne-am reîntâlnit, însă doar ca amici. Ca și cum cele -15  grade și o mașină stricată ar fi putut spulbera toată chimia dintre noi. Și chiar au putut. Dovadă că de atunci, așa cum v-am zis, am mai ieșit doar de câteva ori împreună, like buddies.

Cea mai romantica

Pentru mine romantismul nu se măsoară în numărul de petale roșii de trandafir aruncate haotic pe pat și nici în intensitatea luminilor izvorâtă din lumânărele parfumate așezate strategic pe masa unui restaurant de lux, ci în acele momente unice care îți aduc aminte de fiecare dată cât de frumos și de liniștitor este să ai alături în fiecare zi persoana iubită. Să nu îmi fie teamă că se va trezi înaintea mea și mă va vedea în pat dormind, nemachiată și cu ochii încercănați, să râdem împreună de friptura doi cărbuni și să îmi spună că mă iubește și atunci când vine flămând de la serviciu și în frigider e doar o felie de pizza rămasă de acum două zile. Pentru mine cele mai romantice întâlniri sunt cele pe care le trăiesc în fiecare zi și nu pentru că sunt mereu scăldate în lapte și miere ci pentru că dincolo de clișee și de cuvinte siropase sunt acele momente pentru care merită să te trezești în fiecare dimineață fericită că a început o nouă zi. Because no matter what you deeply know it`s worth it!

Și pentru că se apropie sărbătoarea îndrăgostiților și dintr-odată suntem învăluiți de mai multă dragoste și o nevoie mai mare de a ne-o exprima decât de obicei, Nivea Creme vine cu o campanie menită să te scoată din orice încurcătură dacă vrei să-ți surprinzi partenerul cu ceva special. Așadar, fiți pe fază căci toată luna februarie vă puteți înscrie pe Împărtășește Dragostea pentru a vă programa o plimbare cu un Beetle superb de epocă. Tot pe site- care e de altfel foaaarte fain realizat- puteți să vă înscrieți pentru a câștiga unul doar pentru voi, plus multe alte premii. Având în vedere că v-am povestit despre pasiunea mea pentru Beetle-uri, intr-o zi din februarie o să fim și noi în București pentru plimbarea romantică de dinainte de sărbătoare.

Care au fost cele mai “de povestit” intalniri ale voastre? Nu neaparat cele din preajma sarbatoarii Sfantului Valentin.

Eu aşa mă bucur că mai e putin de o luna si urmeaza sa vina primăvara! Nu pot să spun că primăvara e anotimpul meu preferat, însă bucuria primei zile din anotimpul florilor şi al renaşterii se cuibăreşte mereu în sufletul meu. Am rămas cu bucuria asta încă de când eram mică. (copilăria mi-am petrecut-o undeva la ţară, la doar 20 km de Ploieşti, într-un sătuc înconjurat de păduri şi plin de oameni mărinimoşi, fireşti, umani… phew…şi acum să respir ^.^ )

Îmi amintesc şi acum un 1 martie de atunci. Cred că eram prin clasa a 2-a. Zăpada se încăpăţâna să nu se topească şi ţurţurii să rămână aninaţi de streşinile caselor. Eu eram atât de nerăbdătoare să vina zilele călduroase încât m-am hotărât să dau o mână de ajutor primăverii. Am căutat prin curte cel mai înalt arac şi am început să lovesc cu el ţurţurii de la streaşina casei mele şi a vecinei. Însă cum sunt o ponoasă prin definiţie, un mic gafor profesionist, am reuşit sa sparg geamul vecinei cu unul din ţurţurii ascuţiţi.

Aşa că atunci când a venit mama de la serviciu nu i-am mai dat cele cateva martisoare pe care le cumpărasem special pentru ea… adevarul este ca imi cam era teamă de reacţia ei, aşadar am gasit pe moment solutia salvatoare: m-am ascuns în şifonier.

Vecina noastra era genul de femeie foarte aspră, acră şi uneori răutăcioasă, insa probabil primavara era de vina si o mai imbunase, caci atunci când i-am explicat cum s-au petrecut lucrurile, spre marea mea surprindere, a înţeles şi nu s-a supărat prea tare.

Ma gandeam ca acum spre deosebire de atunci nu mai am timpul si dedicarea necesara pentru a confectiona martisoare din flori uscate, nasturei si margele si totusi dorinta de a darui martisoare in semn de multumire persoanelor dragi mie nu a disparut, asa ca anul acesta ma vor orienta catre ceva clasic, rafinat si care sunt convinsa ca ar placea oricarei femei: martisoare de argint. Eu una va zic sincer ca nu mi-ar displacea deloc sa fiu cadorisita cu unul dintre cele de mai jos:

– pentru ca unul dintre animalele dragi mie este pisica

– pentru ca iubesc fluturii (nu degeaba am un tatuaj cu unul pe spate) si in viziunea mea ei reprezinta cea mai vibranta manifestare a primaverii

– martisor fluture argint – pentru ca ochiul imi va aminti mereu sa fiu in permanenta prezenta si atenta la tot ceea ce se intampla in jurul meu…

– martisor argint ochi – si nu in ultimul rand pentru ca viata fara muzica ar fi ca anii fara primavara…

– martisor argint muzica

Desi mai sunt cateva zeci de saptamani pana cand multasteptata primavara va veni din nou (cel putin calendaristic), as vrea sa stiu voi ce martisoare daruiti si ce tip de martisoare va place sa primiti si sa purtati?

Pentru că omul cât trăiește învață, pentru că cele mai mari adevăruri provin din cele mai uzate clișee și pentru că acest tag mi-a fost pasat de o Roșcată simpatică, am să vă împărtășesc 11 dintre învățămintele mele de om mare, matur, cu scaun și căciulă pe cap, cu toate tiglele pe casă și cum mai vreți voi să numiți maturitatea.

1. Am învățat că oamenilor mari le lipsește cu desăvârșire puterea de a ierta. Citeam acum câteva zile pe 9gag ceva tare drăguț care suna cam așa: Doi copii în parc se ceartă și își promit că nu au să-și mai vorbească vreodată. 10 minute mai târziu aceștia își împărțeau între ei jucăriile. Pentru copii e mai importantă joaca decât mândria. Așa cum și pentru noi ar trebui să conteze prietenia și iubirea …mai mult decât încăpățânarea și orgoliul.

2. Am învățat că doi oameni asemănători pot avea viziuni total opuse. Că indiferent câte puncte în comun ai avea cu cineva întotdeauna se va găsi cel puțin un aspect care să separe drastic părerile

3. Am învățat că printre cele mai grele lucruri e să accepți că ai greșit și să îți ceri iertare pentru asta. Ne e greu să ne recunoaștem vina din teama de a nu fi criticați, judecați și blamați. Preferăm mai degrabă să ne prefacem că nimic nu s-a întâmplat, să sperăm că poate ceilalți nu ne vor observa stângăcia decât să ne asumăm eșecul și să învățăm ceva din el.

4. Am învățat că oricât de ocupată și de obosită aș fi, întotdeauna găsesc timp pentru lucrurile care-mi plac. 5. Am învățat că momentele trec repede, clipele la fel, și că în final ceea ce contează sunt amintirile și oamenii cu care le împărtășim. 6. Am învățat că oricât ne-am strădui să trăim în prezent întotdeauna vom fi mai prezenți în altă parte decât aici și acum. Întotdeauna ne vom lăsa mintea să cutreiere trecutul și să-și imagineze viitorul. Suntem prea ancorați în ceva ce nu mai poate fi schimbat și prea stresați de ceva pe care oricum nu-l putem influența întru-totul oricât de mult am planifica.

7. Am învățat că unele lucruri sunt importante doar pentru mine și nu și pentru alții. Oricât m-aș strădui să le fac prioritare și pentru restu sunt șanse mari să nu-mi iasă și să mă agit degeaba.

8. Am învățat că bucuriile mari vin din lucruri mărunte și că până și cel mai egoist om poate da dovadă de compasiune și empatie.

9. Am învățat că nu e de ajuns să-ți dorești ceva și că trebuie să îți pui în mișcare toată forța pe care o ai pentru a-ți îndeplini visurile.

10. Am învățat că sunt oameni care sunt drăguți și oameni care se prefac a fi. Diferența e ușor sesizabilă dacă stai și-i analizezi pe fiecare în parte. 11. Am învățat că sunt puțini cei care dăruiesc fără așteptarea de a primi ceva la schimb.

11. Am învățat că sunt puțini cei care dăruiesc fără așteptarea de a primi ceva la schimb.

Știu că nu sunt cine-știe-ce mari învățături și că nu dezvăluie înțelepciunea pământului; și că probabil sunt lucruri evidente pe care oricine le știe, doar că pentru mine toate au câte o poveste, o poveste pe care sper ca într-o zi să îmi amintesc s-o împărtășesc cu voi. Tag-ul merge la oricine dorește să-l preia, numai să mă anunțați să vă trec aici.

Deși titlul vă duce cu gândul la el, articolul asta nu este despre romanul cu același nume al lui Thomas Hardy. Îmi amintesc când eram copil că singura bucurie pe care mi-o aducea televizorul: se întâmpla pe la ora 20:00 când începeau desenele animate. (sau să fi fost 19:00…nici nu mai știu, atât de mult timp a trecut de atunci…si să-mi mai zică cineva că nu tre` să ne simțim bătrâni, dar trecem peste caci asta este dintr-o altă poveste); ca mai apoi să urmeze știrile, moment în care volumul televizorului creștea sistematic. Țin minte că mereu îi întrebăm pe ai mei de ce se uită la știri. Răspunsul era de fiecare data unul evaziv, ba ca să vadă ce se mai întâmplă în țară și-n lume, ba că altceva nu aveau de făcut, că deh, chiar și la țară la ora 20:00 nu mai e nimic de făcut. Percepția mea despre știri nu s-a modificat de atunci prea mult.

Cred că n-am mai deschis televizorul de ani buni. Înainte făceam asta doar când RDS-ul se juca cu nervii mei și când îmi era lumea mai dragă se ducea conexiune la internet și, mai mult de nevoie decât de voie, aprindeam televizorul. Timpul a trecut, de la RDS am trecut la Romtelecom, și fiindcă niciun serviciu nu vine fără năbădăi, nici Romtelecomul nu e vreun sfânt în domeniu asa ca inca se întâmplă să pice net-ul, dar de data asta “ia cu el si televizorul” (trebuie să iubești televiziunea digitală) așa că, pentru astfel de momente  am pregatita o colecție frumușică de filme originale pe DVD.

Ce vreau să zic e că habar nu am ce se întâmplă la televizor, nu am văzut nici măcar o ediție din emisiunea “Vocea României” și nici nu știu ce mai mănâncă la micul dejun Adelina Pestrițu și cât de mult îi mai place shaorma Biancăi Drăgușanu. (exemplele sunt pur aleatorii, I`m not implying anything). Și nu doar de televizor m-am ținut deoparte, ci și de ziare și reviste pentru femei. Da, m-am izolat de actualitate, de știri și mondenisme, de bârfe și elucubrații cu tentă politică și credeți-mă că simt tot mai mult că n-am pierdut nimic. Zău, dacă ar fi fost măcar o televiziune care să merite cu adevărat atenția mea aș fi știut până acum. Pur și simplu mă simt prea bătrână pentru a mă entuziasma când apar tot felul de emisiuni gen “Dansez pentru tine” și prea cinică pentru a mai pune botu` la înjurăturile pe care le aduc moderatorii talk-show-urilor guvernanților și președintelui. Așadar nu mai sunt demult la curent cu noutățile din politică dar nu cred că s-a îmbunătățit în vreun fel ceva, așa că, dacă nu mă mai uit la știri măcar nu mă mai enervez.

Prin vară am auzit o discuție în autobuz cum că Udrea a purtat o rochie de 20.000 de euro. Noh, și asta trebuia să ne ajute pe noi…cum? Da, vă dați seama că pe sarmanu` om de rând care abia își permite o bucată de pâine pe masă îl încălzește tare știrea asta, fix de aia nu mai putea el dormi liniștit, anume că nu știa cât o fi dat Elena Udrea pe rochia ei. Mă rog, dăm vina pe popor că e interesat doar de mondenități și de stiri frivole cu iz de dramatism exagerat, dar să nu uităm că asta i-a fost servit cu vârf și-ndesat și știți și voi căci ca orice lucru administrat sistematic…provoacă in final dependentă. Așa ca să lămurim pe asta cu “dacă asta vrea poporul, asta-i dăm“. Nu e chiar așa, istoria ne-a învățat că poporul poate fi educat, doar că noi ducem lipsă de dascăli și modele adevărate…asta e din pacate tristul adevăr. Nu mai avem de la cine învăța altceva decât lucrurile cu care am tot fost intoxicați.

Dacă regret că nu mă uit la televizor. Nu, deloc chiar. Uneori mă întreb de ce naiba mai plătim Romtelecomului serviciul căci oricum nu ne folosim de el. Dar cred că e așa, să știi că-l ai acolo și că dacă vrei să vizionezi ceva s-o poți face. E ca și cum tu nu îți dorești să ai vreodată copii, iar din întâmplare afli că oricum nu puteai avea. Te întristezi pentru că deși nu îți doreai să fii părinte era linistitor să știi că ai și opțiunea asta și dacă ai vream, ai putea să o iei în calcul.

error: Content is protected !!